Misionar cu cartea – Cristian Zamfir

”De ceva timp cunosc un frate, pe nume Zamfir Cristian, din comunitatea Sapata, Arges, prezbiter, care face o lucrare fara precedent in Romania. El trimite, in masura in care este ajutat si din fondurile lui, carti la Scoli, Institutii, unitati de politie, posturi de politie. Cartile le duce la posta cu roaba si face eforturi mari, caci are pe suflet aceasta lucrare intr-o maniera constanta, de ani de zile.

Mi-a prezentat lucrarea lui de mai mult timp si m-as bucura daca l-am putea ajuta prin efortul tau si al bisericii. Nu are resurse decat din salariul lui si cine il mai sprijina. Am vorbit cu pastorul lui si are cuvinte de apreciere fiind singurul misionar care lucreaza in biserica lui cu acest zel”. George Uba

Daca noi nu avem posibilitatea sa participam fizic la aceasta lucrare, putem sa-l sprijinim financiar pe fratele Zamfir.

Va propun ca pana la  30 aprilie 2016 sa facem donatii pentru  a ajuta si noi lucrarea aceasta minunata.

Suma totala o vom trimite direct la Editura Viata si Sanatate.

Tinta pe care ne-o propunem, cu ajutorul Domnului (si al dvs.) este sa colectam 200 $.

Domnul sa ne ajute!

Se  vor elibera chitante pentru impozit.

Domnul sa va binecuvanteze,

Traian

P.S. Pentru informatii suplimentare (tflorea@gmail.com)

Marturii ale fr. Zamfir

Am uitat sa va spun sunt casatorit, am 1 copil, 33 de ani, angajat la editura ca colportor, din pacate cu 1 ora, ptr ca starea de sanatate a sotiei cat si a mea …am mai fost angajat din 2001 pana in 2010 cu 2, 4, 6 ore, sunt membru al comunitatii azs sapata Ag, la vreo 30 km de Pitesti si slujesc ca prezbiter intr-o comunitate de 30 si ceva de membri, cel mai tanar membru are 94 de ani.

In timp de 2 ani, DOMNUL ma ajutat sa trimit celor peste 3000 de biblioteci din tara, primarilor de municipii resedinta de judet, prefectilor, presedintilor de consilii judetene cartile Tragedia veacurilor, Calea catre Hristos si inca o brosura iar acum de curand la vreo 60 si ceva de institutii principale ale statului incepand de la presedintele tarii, premier, ministrii, dna, sri, ect cartile Tragedia v., Calea catre Hristos si Tablete de stil de viata.

Rugati-va ca DOMNUL sa lucreze prin aceste carti, iar bibliotecile care au dorit pe mai departe colaborare si sau aratat interesate de carti le am mai trimis ceva mai consistent, printre care HLL, Fam implinita , Tablete, NT, si cartea dv si ce daca au fost trimise sute de exemplare, totul sub forma de donatie in diferite locuri din tara.

Daca DOMNUL ma va ajuta si imi va trimite cele necesare, doresc sa trimit aceste carti si la bibliotecile si institutiile principale din Rep Moldova.

Deja am vreo 500 de Tragedia veacurilor ptr aceasta din totalul de aproape 1700 de buc necesare, alaturi doresc sa mai adaug si cartea Calea catre Hristos si Tablete de stil de viata. Rugativa ca DOMNUL sa ma ajute cu ce am nevoie ptr continuarea lucrarii in tara cat si Rep Moldova.

Am luat pe credit de la editura carti in val de 3990 lei, pe care nu le am achitat, le am acasa, le am primt joi si ma rog la DOMNUL sa ma ajute sa le achit si sa le trimit. Probabil ca editura va astepta un timp mai indelungat.

Am trimis saptamana trecuta, prin posta cartile : Tragedia veacurilor , Minte, caracter, personalitate ( brosura ), si o brosura de sanatate, la toti comandantii inspectoratelor judetene de politie din tara dupa cum ati vazut, cartile le am dus din nou la posta cu roaba, care si ea este in slujba evangheliei.

Am multe poze, dar nu sunt clare, ptr ca pachetele le am facut seara si telefonul meu, care este si imprumutat, nu scoate pozele clar, le scoate in ceata si intuneric.

Imi cer scuze ptr indrazneala, daca auziti pe cineva ca are in plus vreun aparat foto sau vreun telefon, si vrea sa il dea ptr lucrare, as avea nevoie ptr ca sa fac poze ptr proiecte, dar sa poata sa faca poze si in casa cu becul aprins.

Multumesc

Legat de proiectul cu carti ptr comandantii posturilor de politie, acestia deocamdata mai asteapta pina cand, DOMNUL ne va trimite resursele necesare, iar daca e nevoie de relatii suplimentare sunati la 074555 9259 – zamfircristian81@yahoo.ro

Ptr orice eventualitate, va scriu si adresa Zamfir Cristian Marian, loc Sapata ,str Popesti 137 , Arges, cont RO64BRDE030SV87677850300, contul este deschis la BRD, mergeti la orice sucursala Brd ptr depunere si comisionul este zero.

This entry was posted in Noutati. Bookmark the permalink.